luni, 14 octombrie 2013

Un copil din Galaţi a primit Marele Premiu - DANUBE ART MASTER-DAM

Premiul I al Concursului Şcolar Internaţional 
UN ARTIST AL DUNĂRII/DANUBE ART MASTER-DAM (DAM) 2013, ediţia a X-a, a fost câştigat, anul acesta, de  Luca Ioan Prodrom, un gălăţean  în vârstă de 7 ani (foto).  
El a participat din partea Centrului Educaţional ‚FasTracKids’ şi este elev la Şcoala Gimnazială Nr. 26, din Galaţi. 

Aşa cum am scris aici, în cadrul festivităţilor dedicate Zilei Internaţionale a Dunării - 29 IUNIE, Concursul Şcolar Internaţional “UN ARTIST AL DUNĂRII” a fost coordonat la nivel naţional de către Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi (CCEG).

La nivel internaţional, organizatorii concursului, Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunăre (ICPDR) şi Parteneriatul Global pentru Apă din Europa Centrală şi de EST (GWP CEE), la fel ca în toate cele 9 ediţii anterioare, şi în acest an au premiat toţi câştigătorii naţionali din cele 13 ţări ale Bazinului Hidrografic al Dunării printr-o excursie la Budapesta - Ungaria, organizată în perioada 8-11 Octombrie 2013.

În cadrul acestei excursii, câştigătorii concursului Danube Art Master, împreună cu însoţitorii, au participat la Forumul pentru Tineri, din cadrul Summitul Global pentru Apa 2013 
Aşa cum ne-a declarat Irina Atanasiu (în foto alături de Luca), reprezentantul CCEG în capitala Ungariei, pe 9 octombrie, participanţii la Forum au putut derula mai multe activităţi, cum ar fi:

  • jocuri şi demonstraţii interactive pentru copii, cu accent pe importanţa apei în viaţa noastră,
  • au urmărit traseul unei picături de apă în natură,
  • au aflat importanţa implicării fiecăruia dintre noi în protejarea acesteia, precum şi
  • au putut lucra în echipă pentru a construi o „sculptură” a unei molecule de apă. 
Luca Ioan Prodrom  premiat de preşedintele Ungariei
Programul s-a încheiat cu festivitatea de premiere - Artistul Internaţional al Dunării, cei mici având onoarea de a fi felicitaţi şi premiaţi de Janos Ader, preşedintele Ungariei.

luni, 30 septembrie 2013

Cercetare inovatoare pentru politici durabile de mediu în Bazinul Mării Negre

prof. univ. dr. ing.
Lucian Georgescu
Este obiectivul (simplificat) al unui nou proiect demarat la iniţiativă gălăţeană, pentru atragerea finanţărilor europene, ce se va lansa săptămâna aceasta în oraşul de la Dunăre, potrivit unui comunicat transmis de prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu, project manager la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. „Instrumente inovative pentru analize de mediu în nord-vestul Bazinului Mării Negre – Black Sea e-EYE”, este titlul generic proiectului de care va beneficia Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, parteneri fiind cinci instituţii şi asociaţii din România, Armenia, Republica Moldova, Ucraina:
1. Danube Delta National Institute for Research & Development (DDNITL-RO)2. Association of Cross-border Cooperation “Lower Danube Euroregion” (ACCLDR-RO)3. Cross-border Cooperation and European Integration Agency (ACBCEI-MD)4. Agency for Sustainable Development and European Integration “Lower Danube Euroregion”- (ASDEILDE-UA)5. European Integration (EI-AR).
Cu o durată de implementare de 18 luni, proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre 2007-2013” şi are un buget de 769.265 de euro, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 692.339 de euro.

Proiect de cooperare transfrontalieră “RÂURI CURATE - MARE CURATĂ” – Acţiune comună pentru mediu a ONG-urilor din Bazinul Mării Negre”

C.C.E.Galaţi a transmis un comunicat de presă privind concluziile creionate în urma şedinţei de lucru de vineri, 27 septembrie, de către reprezentanţii celor  6 organizaţii de mediu implicate în derularea proiectului internaţional. vezi aici mai multe detalii despre acest proiect

Potrivit declaraţiilor coordonatorilor, obiectivele comune propuse de parteneri sunt în beneficiul populaţiei care trăieşte în Bazinul Mării Negre şi, mai ales, întregul ecosistem al acestei mări. Astfel:
· Dezvoltarea parteneriatului de cooperare dintre ONG- uri si alti factori interesati si realizarea unui schimb de experienta
· Imbunatatirea capacitatii ONG-urilor de a oferi asistenta autoritatilor locale si regionale in domeniul gestionarii apelor;
· De intensificare a constientizarii publice si de implicare a publicului;
· De urgentare a aplicării masurilor de protectie a ecosistemelor si, totodata, de analizare a modului în care se efectueaza controlul poluarii în Bazinul Marii Negre.

miercuri, 25 septembrie 2013

Reuniune internaţională la Galaţi pe proiectul “RÂURI CURATE - MARE CURATĂ”

Vineri 27 septembrie, la sediul Centrului de Consultanţă Ecologică din Galaţi, se va desfăşura întâlnirea de lucru a coordonatorilor proiectului de mediu “RÂURI CURATE - MARE CURATĂ – Acţiune comună pentru mediu a ONG-urilor din Bazinul Mării Negre”(vezi aici), din toate cele cinci ţări implicate, potrivit comunicatului de presă transmis de către CCEG.

Prof. Petruţa Moisi (foto), coordonator comunicare în cadrul CCEG a anunţat că, în cadrul şedinţei se va dezbate stadiul la care fiecare ţară şi-a îndeplinit sarcinile prevăzute prin proiect, dificultăţile întâmpinate dar şi succesele înregistrate. 
"CCEG, în calitate de coordonator al proiectului şi organizator al întâlnirii de lucru, îşi propune să asigure un cadru lucrativ şi pentru derularea fazei următoare. Proiectul constituie o provocare atât prin complexitatea problemelor din Bazinul Mării Negre în ţările implicate, cât şi prin diversitatea socio-politica din zona vizată prin proiect. Întalnirea de la Galaţi va analiza rezultatele obţinute până la această dată", a subliniat prof. Moisi

sâmbătă, 24 august 2013

Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, coordonator al 6 ONG internaţionale într-un vast proiect de mediu

Comunicat de presă: 
Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi (CCEG), a demarat proiectul “RÂURI CURATE - MARE CURATĂ – Acţiune comună pentru mediu a ONG-urilor din Bazinul Mării Negre”(cod 2.2.1.72769.237 MIS-ETC 2371), ce abordează relaţia dintre calitatea apelor de suprafaţă şi cea a Mării Negre, precum şi nevoia de întărire a capacitaţilor sectorului neguvernamental, creşterea participării publice şi a gradului de cooperare intre organizaţii neguvernamentale şi organisme guvernamentale. 

Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Comun (POS) “Bazinul Mării Negre 2007 - 2013” cu suma de 448.289.00 EUR, este coordonat de către CCEG şi are ca parteneri organizaţii din Rep. Moldova, Bulgaria, Georgia şi Turcia, respectiv: Society of Natural and Wildlife Conservation (DYKD) - Turcia, Centrul de Consultanţă Ecologica Cahul (CCEC) - Rep. Moldova, Black Sea NGO Network (BSNN) - Bulgaria, Regional Environmental Centre Moldova (REC) - Rep. Moldova, Regional Environmental Centre for the Caucasus (REC Caucasus) - Georgia, şi ca Asociat: RIZE Provincial Special AdministratorTurcia.

Având o durată de 24 de luni, proiectul corespunde obiectivului general al programului de a contribui la eficientizarea măsurilor luate de factorii interesaţi privind poluarea apelor, provocare comună tuturor ţărilor din Bazinul Mării Negre. Partenerii vor coopera pentru o mai buna protecţie a ecosistemelor fluviale şi maritime, prin:
· îmbunătăţirea parteneriatului şi cooperării intre ONG-uri şi factorii interesaţi;
· schimbul real de experienţă, competenţe şi informaţii în domeniul protecţiei apei, intre parteneri,factorii interesaţi şi public;
· informarea frecventă a publicului;
· urgentarea aplicării măsurilor de protecţie a ecosistemelor, şi totodată,
· analizarea modului în care se exercită controlul poluării în Bazinul Mării Negre.
Beneficiarii finali ai proiectului sunt, în primul rând, cei implicaţi în activităţile acestei acţiuni comune, dar şi o mare parte a populaţiei din Bazinul Mării Negre, şi, mai ales, ecosistemul Mării Negre.
La atingerea rezultatelor propuse vor contribui multiple instrumente de comunicare precum articole, pagini web, publicaţii, întâlniri de lucru, panouri informative, afişe, articole, etc.
Proiectul este o provocare atât prin complexitatea problemelor din Bazinul Mării Negre în ţările implicate, cât şi prin diversitatea socio-politică din zona vizată prin proiect.
Pentru detalii luaţi legătura cu: prof. Petruta Moisi, coordonator comunicare, 
Secretariat CCEG: tel: 0372-705184; 0372-705185; 0236-499957, fax: 0372-877585, e-mail: eco@cceg.ro 
Proiect finantat de Uniunea Europeană

sâmbătă, 17 august 2013

„Diaspora Estival”2013, a doua săptămână de manifestări

Comunicat de presăDepartamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni organizează, în perioada 19 – 25 august 2013 la Mangalia, în cadrul programului „Diaspora Estival”, săptămâna dedicată mediului asociativ şi mass-mediei de expresie românească din afara graniţelor ţării. Săptămâna mediului asociativ are ca obiectiv consolidarea legăturilor dintre românii din afara graniţelor ţării şi ţara de origine, prin promovarea limbii, culturii şi valorilor tradiţionale româneşti. Din perspectiva DPRRP, românii de pretutindeni sunt principala punte de legătură între România şi statele în care locuiesc, precum şi principalul vector românesc de imagine în toate mediile şi palierele sociale din ţările de reşedinţă.

Acţiunea, desfăşurată la iniţiativa ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, va cuprinde dezbateri, mese rotunde, conferinţe şi seminarii pe teme de interes pentru românii de pretutindeni, şi anume: turism, comerţ şi mediu de afaceri, fonduri europene, educaţie şi cultură, artă populară, asociativitate şi mass-media. De asemenea, vor fi dezbătute teme privind dinamica comunităţilor şi aspecte legate de problemele economice şi sociale ale integrării. 

Dorim să rezolvăm cât mai multe probleme împreună cu românii de pretutindeni, nu separat de ei, nu de la Bucureşti fără consultarea lor. Astfel de întâlniri cu românii aflaţi în străinătate sunt esenţiale pentru înţelegerea problemelor acestora. Aşadar, aşa cum este normal, vom discuta o serie de probleme cu care aceştia se confruntă. Comunitatea românească din afară, reprezintă o parte din societatea noastră la scară mai mică, dar cu aceleaşi probleme”, a declarat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David.

Dezbaterile din cadrul proiectului vor reuni reprezentanţi ai mediului asociativ şi ai mass-mediei de expresie românească din afara graniţelor, întreprinzători din ţară care prin afacerea lor au promovat România, antreprenori de succes din afara graniţelor, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. “Diaspora Estival” se doreşte să devină o tradiţie care să instituie un cadru permanent de dialog şi cooperare între autorităţile statului român şi mediul asociativ românesc de peste hotare.

Proiectul “Diaspora Estival” este realizat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism, Camera de Comerţ a României, Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţăranului Român, Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Mangalia.

vineri, 2 august 2013

Festivalul Românilor de Pretutindeni - 2013 se lansează la Mangalia

Comunicat de presa: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” organizează 
„Săptămâna Educaţiei, Culturii şi Spiritualităţii Româneşti” 
în cadrul Festivalului Românilor de Pretutindeni de la Mangalia
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) vă invită să participaţi la Mangalia la programul cultural „Săptămâna Educaţiei, Culturii şi Spiritualităţii Româneşti, parte a Programului „Diaspora Estival 2013” desfăşurat în parteneriat cu Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE.

Hotelul President
La „Săptămâna Educaţiei, Culturii şi Spiritualităţii Româneşti” participă profesori şi studenţi din cadrul comunităţilor istorice de români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Ungaria. Ei vor lua parte la seminarii şi dezbateri susţinute de personalităţi marcante ale culturii româneşti pe teme de educaţie, cultură şi spiritualitate românească. Cele 7 zile ale evenimentului vor fi dedicate, Limbii Române, Istoriei şi Civilizaţiei Româneşti, Geografiei României, Artei, Cărţii şi Spiritualității Româneşti. 

Seminariile şi dezbaterile evenimentului se vor desfăşura în cadrul sălilor de conferinţă din cadrul Hotelului President situat pe Str. Teilor, nr. 6 din Mangalia şi din cadrul Cercul Militar Mangalia, aflat pe Str. 1 Decembrie 1918, nr.1.

luni, 29 iulie 2013

Conferinta “DUNAREA MARITIMA – LEGATURA VIABILA INTRE RETEAUA TRANS-EUROPEANA DE TRANSPORT SI BAZINUL MARII NEGRE”

Anunţ: UNIUNEA PORTURILOR INTERIOARE ROMANESTI va invita sa participati la 
Conferinta “DUNAREA MARITIMA – LEGATURA VIABILA INTRE RETEAUA TRANS-EUROPEANA DE TRANSPORT SI BAZINUL MARII NEGRE” 

Conferinta face parte din seria de evenimente care vor fi organizate pe parcursul derularii proiectului “DANUBE – BLACK SEA CONNECTION OF EUROPEAN AND ASIAN ECONOMY, A STEP FOR SUBSTANTIAL GROWTH OF THE BLACK SEA AREA”, acronym DABS

DABS este un proiect co-finantat de Uniunea Europeana prin Programul de Cooperare Tansfrontaliera “Bazinul Marii Negre”, derulat pe o perioada de 12 luni incepand cu iunie 2013, de un parteneriat format din Uniunea Porturilor Interioare Romanesti , in calitate de lider de proiect si alti 7 parteneri din tarile riverane Marii Negre : Samsun Special Provincial Administration si Municipality of Inebolu (Turcia), The Agency for Cross-Border Cooperation and European Integration (Republica Moldova), Union of Bulgarian Black Sea Local Authorities (Bulgaria), The Communal Organization Agency for Cross Border Cooperation “Euroregion ”Lower Danube” (Ucraina), International Centre for Social Research and Policy Analysis (Georgia), European Regional Framework for Co-operation (Grecia).

Proiectul are ca obiective specifice identificarea posibilitatilor de cooperare economica intre tarile Uniunii Europene si tarile terte exploatand oportunitatile oferite de porturile maritime Dunarene ca porti de intrare continentala pentru schimburile comerciale cu Asia, identificarea si implementarea de coridoare intermodale utilizand cu precadere transportul maritim in bazinul Marii Negre. 

Rezultatele se vor materializa intr-un studiu de piata privind schimburile comerciale de marfuri intre tarile din bazinul Marii Negre si piata unica Europeana si, pe baza acestuia, elaborarea studiului de fezabilitate pentru implementarea unei linii regulate de navigatie.

La Conferinţă şi-au anunţat participarea: managerul de proiect DABS - Ilie Drăgan, preşedintele CJ Galaţi - Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, viceprimarul municipiului Galaţi - Florin Popa, preşedintele UPIR - Carmen Costache, conf. univ. dr. Florin Tudor - decanul Facultaţii de Drept din cadrul Universităţii Dunărea de Jos

miercuri, 10 iulie 2013

Universitatea „Danubius” – gir ştiinţific pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

Vineri, 5 iulie 2013, la Bucureşti, a avut loc Reuniunea Grupului de Lucru pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi alte strategii macroregionale.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării reprezintă un instrument de cooperare al  paisprezece state: nouă state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Germania – landurile Bavaria şi Baden-Wurttemberg), Ungaria, Croaţia şi cinci state non membre (Serbia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi Ucraina) în vederea dezvoltării economice şi sociale a macroregiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor şi legislaţiei UE.

Fiecare stat implicat în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării trebuie să încheie un acord de parteneriat cu Uniunea Europeană în care să stabilească obiectivele strategice privind Regiunea Dunării precum şi mijloacele de realizare a acestora.
Pe agenda evenimentului de vineri, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene şi Comitetul Consultativ privind Coeziunea Terirorială, s-a aflat validarea comentariilor şi amendamentelor propuse la Acordul de Parteneriat versiunea din 6 iunie 2013 încheiat între România şi Uniunea Europeană.
      ** Se pare că finanţarea acţiunilor concrete prevăzute în acest acord referitoare la dezvoltarea bazinului dunărean, va debuta în luna octombrie a acestui an.
Prof. univ. dr. Victor Romeo IONESCU
Singura instituţie de învăţământ superior din Regiunea de Sud – Est invitată să facă parte din grupul de specialişti care a finalizat textul acordului de parteneriat a fost Universitatea “Danubius” din Galaţi, reprezentată de domnul Prof. univ. dr. Victor Romeo IONESCU, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Române de Ştiinţe Regionale, Prorector cu activitatea didactică al Universităţii „Danubius” din Galaţi, membru al Asociaţiei Europene de Ştiinţe Regionale (ERSA) şi al Asociaţiei Mondiale de Ştiinţe Regionale (RSAI).

Din Grupul de Lucru pentru Strategia Uniunii Europene privind Regiunea Dunării au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ai  Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Afacerilor Europene, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului şi ai Comitetului Consultativ privind Coeziunea Terirorială.

Profesorii, cercetătorii ştiinţifici şi specialiştii în ştiinţe regionale ai Universităţii “Danubius” îşi vor uni eforturile pentru a susţine atingerea celor unsprezece obiective ale acestui Parteneriat, în special a obiectivelor referitoare la: Societatea cunoaşterii, resurse educaţionale şi IT; Competitivitatea firmelor, inclusiv dezvoltarea de tip cluster; Oameni şi competenţe; Capacitatea instituţională şi cooperare.

Alte obiective prevăzute în Acordul validat vineri sunt: Mobilitate, multimodalitate; Energie sustenabilă; Cultură şi turism; Calitatea apei; Riscul de mediu; Biodiversitate, calitatea aerului şi solului; Securitate şi combaterea crimei organizate.

Domnul Profesor Victor Romeo IONESCU a subliniat cu ocazia acestei întâlniri faptul că Strategia dunăreană trebuie implementată numai în contextul finalizării strategiei macroeconomice de dezvoltare a României  şi a strategiei de dezvoltare regională.
  • Strategia Dunării se află sub lupa ştiinţifică a Universităţii “Danubius” din anul 2011, începând cu  prima ediţie a evenimentului ştiinţific internaţional de celebrare a Zilei Internaţionale a Dunării, Conferinţa internaţională Dunărea  – Axă a  identităţii Europene, organizat de această universitate care poartă numele latin al drumului fluvial internaţional.
Acordul privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării validat vineri este înaintat Guvernului României, urmând a fi semnat de Uniunea Europeană.

Şef Birou Relaţii Publice,
Universitatea „Danubius” din Galaţi
Ana Alina DUMITRACHE

duminică, 30 iunie 2013

“Să ne implicăm în salvarea sturionilor şi a râurilor!", de Ziua internaţională a Dunării

Sub deviza “Să ne implicăm în salvarea sturionilor şi a râurilor!", anul acesta manifestările organizate la Galaţi pentru sărbătorirea fluviului Dunărea s-au desfăşurat în perioada 25 - 30 iunie. "Tonul" evenimentelor l-a dat Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi care, şi în acest an, a organizat la nivel naţional Concursul Şcolar Internaţional „Un Artist al Dunării”

  •    Organizat în cinstea Fluviului, în cadrul Zilei Internaţionale a Dunării - 29 iunie, Concursul Şcolar Internaţional „Un Artist al Dunarii, ajuns la ediţia a X-a (reuneşte toţi voluntarii-elevi care activează în domeniul protecţiei mediului şi a apei), de sub egida Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunăre (ICPDR) şi a Parteneriatului Global pentru Apă din Europa Centrală şi de EST (GWP CEE)Îndemnul adresat locuitorilor din Bazinul Hidrografic al Dunării la această ediţie a X-a, în 2013 -   SĂ NE IMPLICĂM CU TOŢII pentru PROTECŢIA STURIONILOR/ FLUVIULUI” 
Primul eveniment a demarat marţi, odată cu lansarea Campionatului National Navomodelism Machete Galaţi 2013, găzduit şi organizat de CSU Galaţi, cu susţinerea Universităţii Dunărea de Jos, în Corpul D. Astfel, gălăţenii au putut admira cele peste 270 de lucrări realizate pe toată perioada concursului, între 25 şi 30 iunie. mai multe AICI

Miercuri, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului GALAŢI Ziua internaţională a Dunării a fost întâmpinată printr-o întâlnire de lucru cu tema „Fii activ pentru sturioni”. Cu această ocazie s-a aflat că, începând de joi, în perioada 27 - 29 iunie, la Tulcea va avea loc Forumul de Mediu al Dunării, unde au fost invitaţi şi oficiali gălăţeni. Principala temă a discuţiilor, care a fost anunţată de organizatori, s-a axat pe găsirea unor soluţii care să armonizeze dezvoltarea economică şi protecţia mediului în ariile naturale din bazinul fluviului Dunărea.

În paralel, şi Biblioteca V.A.Urechia a intrat în sărbătoare deschizând două expoziţii: Intitulată „Imaginea Dunării la Galaţi în documente de epocă (1595- 1935)”, prima expoziţie reuneşte hărţi vechi, litografii şi cărţi poştale ilustrate cu învolburarea sau calmul bătrânului fluviu, emblematic pentru români, intens iubit de gălăţeni, imagini ale activităţii portuare de-a lungul timpului. Această expoziţie este deschisă, la sediul central al Bibliotecii „V.A. Urechia”, la etajul 1 (mezanin) - Popasul Bibliofilului, până pe data de 30 iunie.
A doua expoziţie dedicată Dunării, „Galatiul – port dunarean”, reuneste cărţi şi periodice din colecţiile sălilor de lectură ale Bibliotecii „V.A. Urechia”. Expozitia este deschisă tot la sediul central al instituţiei, la Sala Mihai Eminescu, în perioada 28 iunie – 11 iulie 2013.mai multe AICI
                                                               foto adevarul.ro
Tot de Ziua Dunării, s-a desfăşurat o regată nautică pe traseul Brăila – Galaţi, organizată de Clubul de Turism Montan şi Nautic “Albatros” Galaţi. Cinci caiace duble s-au întrecut pe traseul Gara Fluvială din Brăila -  Portul de Ambarcaţiuni de la Trecere bac din Galaţi. Competitorii au primit la finiş trofeele de la organizatori în acordurile Fanfarei Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.vezi AICI si AICI

Piesa de rezistenţă a manifestărilor dedicate Dunării s-a lansat vineri după amiază, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" unde, o  echipă formată din specialiştii CMSNG şi reprezentanţii Centrului de Consultanţă Ecologică Galaţi (CCEG) au organizat conferinţa ştiinţifică care a dat şi tema manifestărilor din acest an :„Să ne implicăm în salvarea sturionilor şi a râurilor”.
La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii se va putea vizita expoziţia vie a acvariului instituţiei muzeale, care expune toate cele patru specii de sturioni întâlnite în bazinul Dunării, în cadrul expoziţiei “Pescuit, prohibiţie şi conservarea ihtiodiversităţii”.
Potrivit comunicatului de presă al evenimentului, de Ziua Dunării, programul va cuprinde:
  • 16. 30 - Deschiderea in holul principal, vizionarea expozitiei la ACVARIU discutii libere
  • Anunt: Premii la Concursul scolar international “Fii un Artist al Dunarii”, CCEG
  • 17.30 - Jocuri interactive cu participanti de varste mai mici
  • 18-19.30, la sala AMFITEATRU - Vizionare de filme, DVD-uri, etc, despre Planeta Pamant, Fluviul Dunare, sturioni, delte si lacuri.

Citeste mai mult: adev.ro/mp03zg
prof. Petruţa Moisi
Coordonatorul CCEGalaţi, prof. Petruţa Moisi, a declarat că manifestările de la Galaţi le continuă pe cele organizate pe 26 iunie de către Academia Română, prin Institutul de Biologie Bucureşti, împreună cu Asociaţia Internaţională pentru Studiul Dunării şi Grupul de Acţiune pentru Conservarea Sturionilor (eveniment la care a fost invitat şi reprezentantul CCEG-n.a.). În cadrul evenimentului de la Bucureşti a fost prezentat programul Sturion 2020 realizat pentru a asigura protejarea si refacerea acestor specii periclitate. mai multe AICI
Presa locală a relatat pe larg despre aceste manifestări: viata-libera.ro, monitoruldegalati.roadevarul.ro,
expoziţia de desene a elevilor 

coordonaţi de reprezentanti ai 
Asociaţiei „Tinerii şi viitorul”

Nu au lipsit de la sărbătoarea Dunării elevii voluntari de la Şcoala Gimnazială nr. 26. Sprijiniţi de Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi copiii au organizat sâmbătă, de la ora 10,00,  în parteneriat cu Asociaţia „Tinerii şi viitorul”, un concurs de desene pe categorii de vârstă şi de confecţionare a unei plute din materiale reciclabile. despre acţiunile lor aici sau aici


Nici fotografii şi colecţionarii de ilustrate din Galaţi nu au pierdut ocazia să iasă la rampă cu o manifestare  inedită. Astfel, cu prilejul Zilei Internaţionale a Dunării, în zilele de 29 şi 30 iunie,  pe Faleza Inferioară, la Foişorul de lemn a fost pregătită expoziţia „Memoria Dunării la Galaţi”,cu fotografii şi ilustrate-document despre fluviu, dar şi un spectacol oferit de elevii Liceului „D.Cuclin” din Galaţi, şi de tânăra trupă (gălăţeană) de rock „Over”. mai multe AICI si AICI sau AICI

Şi tot de Ziua Dunării, numeroşi dansatori profesionişti şi amatori, de toate vârstele, au participat la cea de a III-a ediţie a FlashMob-ului Dans Popular, organizată de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” în parteneriat cu Primaria Municipiului Galaţi. Manifestarea a avut loc cu începere de la ora 20.00, pe Faleza Superioară a Dunării, la Elice.vezi mai multe AICI sau AICI
Pentru serile de weekend, din perioada manifestărilor prilejuite de Ziua Internaţională a DunăriiPrimăria Galaţi a pregătit un regal de filme premiate care vor rula în aer liber pe ecranul instalat în spaţiul de pe Faleza superioară, amenajat pe strada Prelungirea George Coşbuc, lângă parcul Viva. 

PROGRAM MOVIE

Vineri, de la ora 21.00, - „Flight”, cu Denzel Washington, în rol principal
film nominalizat în acest an la premiile Oscar pentru cel mai bun actor şi pentru cel mai bun scenariu original. 
SINOPSISDenzel Washington intră în pielea lui Whip Whitaker, un pilot de avion înzestrat şi respectat de către colegi şi superiori, pe care mass-media şi nord-americanii de rând îl percep ca pe un erou naţional după ce reuşeşte să aducă la sol un aparat de zbor atât de serios avariat încât niciun alt aviator nu ar fi fost capabil să îl redreseze.mai multe pe cinemagia.ro
Sâmbătă, de la aceeaşi oră, - „Despre oameni şi melci”, cu Dorel Vişan, Andi Vasluianu şi Monica Bârlădeanu, în regia lui Tudor Giurgiu, câştigător cu acest film al Premiului special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia (2012). 
SINOPSIS: Este povestea unui grup de muncitori angajaţi la o fabrică falimentară, la începutul anilor ’90 în România. Totul se schimbă atunci când unul dintre ei descoperă o soluţie neobişnuită de a-şi salva colegii de la şomaj şi fabrica de la închidere.mai multe pe hbo.ro
Duminică, tot de la ora 21.00, -  „Funeralii fericite”este ultimul film al lui Horaţiu Mălăele, lansat la începutul aceste luni şi este o tragicomedie spumoasă, cu replici memorabile. 
SINOPSIS: O comedie despre un om care află ziua în care va muri? Se poate şi aşa ceva, în viziunea lui Horaţiu Mălăele, regizorul şi actorul principal din film. În film, Mălăele îl interpretează pe Lionel Frunză, un muncitor în construcţii care, după ce s-a întors din Franţa, şi-a aflat soarta de la o ghicitoare. mai multe pe digi24.ro
Citeste mai mult: adev.ro/mp20s7

vineri, 28 iunie 2013

Ziua Dunării sărbătorită şi la Galaţi

Pe 29 iunie, de Ziua Dunării, este o celebrare a unui râu mai curat, mai sigur după 18 ani de cooperare internaţională. Aşa cum este promovată an de an, Ziua Dunării întăreşte solidaritatea dintre oameni care, în ciuda culturii şi istoriei, oarecum, diferite, nu poate converge decât spre dorinţa comună şi responsabilitatea de a proteja resursele preţioase pe care natura le oferă.

Cu această ocazie, o serie de instituţii au alocat timp şi resurse, la iniţiativa (şi presiunea) societăţii civile şi, pe parcursul întregii săptămâni, la Galaţi, s-au desfăşurat nenumărate manifestări dedicate "bătrânului" fluviu.

Forumul Jurnaliştilor Gălăţeni va sintetiza într-un amplu material online, ce va apare în ultima zi a lunii, informaţiile despre cele mai semnificative evenimente ale momentului şi personalităţile locale care au participat la diversele acţiuni.

sâmbătă, 1 iunie 2013

Problemele de mediu ale comunităţii, în atenţia societăţii civile

Ieşită, oarecum, din atenţia publicului gălăţean, în ultimii aproximativ doi ani, una dintre cele mai titrahttp://www.cceg.ro/ro/te organizaţii neguvernamentale de mediu din România, Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi (CCEG), a revenit, zilele acestea cu multe noutăţi în ce priveşte proiectele derulate dar şi  pentru a atrage un semnal de alarmă asupra problemelor întâmpinate de către societatea civilă, în realizarea proiectelor finanţate prin programe internaţionale.
Una dintre cele mai "supărătoare"situaţii, potrivit reprezentanţilor CCEG (vezi foto, de la stânga la dreapta: Mirela Leonte - director proiecte, Petruţa Moisi - preşedinte, Stelian Chivu - expert), a fost identificată în procedura de accesare a fondurilor europene care "este extrem de stufoasă".
"Am constatat, că în loc să ne concentrăm resursele pe proiectul propriuzis, circa 80% din timpul de lucru suntem obligaţi să îl folosim pentru managementul documentelor, a legislaţiei şi a procedurilor de aplicare a măsurilor indicate de programele aferente",
a declarat prof. Petruţa Moisi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sfârşitul săptămânii, la sediul centrului.
Totodată, cunoscut fiind drept un centru de furnizare a informaţiei specializate de mediu, CCEG are o colaborare permanentă cu Biroul european de Mediu al Comisiei Europene.
prof. Petruţa Mosi,
atenţionând asupra
proiectelor de infrastructură
periculoase pentru comunitate
Din această perspectivă, preşedintele asociaţiei gălăţene a anunţat public că va trimite ministrului Mediului din România, Rovana Plumb, o scrisoare de atenţionare privind problematica de mediu de interes pentru comunităţi dar şi indicarea acelor domenii în care derapajele se pot intensifica.

"Este cunoscut faptul că a fost declanşată procedura de infrigement asupra României în ceea ce priveşte nerespectarea calităţii aerului. Din această cauză, de exemplu, la Galaţi autorităţile trebuie să fie atente la investiţiile şi proiectele care pot pune în pericol mediul înconjurător, aerul, apa şi sănătatea oamenilor".

Astfel, pe baza informărilor oficiale, la nivel instituţional, şi România va putea să îşi adapteze corespunzător legislaţia şi va lua măsurile potrivite, pentru a nu mai fi criticată de organismele internaţionale sau chiar penalizată financiar privind:
  • domeniul surselor regenerabile,
  • domeniul gazelor de seră,
  • eficientizarea procedurilor şi a folosirii judicioase a resurselor

luni, 27 mai 2013

A treia ediţie a Conferinţei internaţionale GAUC 2013 are loc la Galaţi

Universitatea “Danubius” organizează, în perioada 29 mai – 2 iunie, Conferinţa internaţională The Global Advancement of Universities and Colleges 

Potrivit comunicatului de presă transmis de şeful Biroului Relaţii Publice, din cadrul universităţii gălăţene, Ana Alina DUMITRACHE (postat ulterior şi pe site-ul instituţieiG.A.U.C. este un eveniment ştiinţific anual, de amploare internaţională care reuneşte cercetări ştiinţifice valoroase dedicate unei educaţii fără frontiere ca premisă esenţială pentru pregătirea cetăţenilor şi leaderilor mondiali

În acest context, timp de aproape o săptămână universitatea gălăţeană va deveni locul de întâlnire al cercetătorilor din prestigioase centre universitare internaţionale din SUA, China, Rusia, Franţa şi Singapore, care au acceptat participarea la eveniment.

Universitatea “Danubius” s-a alăturat celor trei mari parteneri ai acestei Conferinţe: Universitatea ARCADIA, Philadelphia, din SUA; Universitatea Internaţională Xi’an din China şi Universitatea de Stat VORONEZH din Rusia, puţin înainte de debutul ei, în urmă cu doi ani când, a avut loc prima ediţie, în China. Un an mai târziu, gazda celei de a doua reuniuni ştiinţifice de acest gen a fost universitatea din Rusia.

Din programul Conferinţei de la Galaţi reiese că temele ediţiei "româneşti" vor aborda aspecte referitoare la: 
  • internaţionalizarea asigurării calităţii, 
  • acreditarea şi managementul învăţământului superior, 
  • învăţământul superior antreprenorial; 
  • globalizarea învăţământului superior; 
  • asigurarea calităţii şi acreditării într-o societate globalizată 
Iar în final vor fi făcute publice părerile pro şi contra abordării învăţământului superior din SUA.

Dintre oficialităţile internaţionale care au fost invitate la eveniment au confirmat participarea: Excelenţa Sa, Dato’ Nik Mustafa Kamal bin Nik Ahmad, Ambasadorul Malaysia în România; Excelenta Sa, domnul Ambasador Gheorghe SĂVUICĂ, Preşedinte al Institutului Român de Studii Euro-Asiatice (IRSEA); prof. Steve O. Michael (Provost and Vice President for Academic Affairs, Arcadia University, USA), William B. Harvey (Dean, School of Education, North Carolina A&T State University, USA), prof. Sergey Zapryagaev (Former Vice Rector & Professor of Physics, Voronezh State University and Chief of Accreditation Project for Association of Classical Universities in Russia), prof. Evgeniya V. Karavaeva (Deputy Vice-Provost, Moscow University and Executive Director of Association of Classical Universities in Russia), prof. Ruiqing Du (Vice President for International Programs, Xian International University, China), prof. Fengqaio Yan (Deputy Director of the Graduate School of Education & Professor of Education, Peking University, China), prof.univ.dr. habilitat Ion Guceac (Secretar ştiinţific general, Academia de Ştiinţe a Moldovei), Irena Dumitru (şef al Institutului National de Studii de Intelligence, România), dl. prof. Mihail Iliev (Vice-Rectorin in Academic Affairs, University of Ruse “Angel Kanchev”, Bulgaria).

duminică, 28 aprilie 2013

DATE ISTORICE PRIVIND JUDEŢUL GALAŢI

Teritoriul judeţului Galati poartã mãrturii materiale ale prezenţei omului din timpuri strãvechi, preistorice. Analiza succesiunii şi repartiţiei dovezilor arheologice de culturã materialã aratã cã teritoriul judeţului a fost populat şi a intrat pe circuitul folosinţei umane din timpuri preistorice.

Cele mai vechi vestigii umane în ţinutul Covurluiului aparţin paleoliticului final şi epipaleoliticului. Culturile paleolitice sunt localizate la Bereşti şi la Cavadineşti.